Anthos de Elena Petrea Kyrintzis

De la primele cuvinte scrise de Elena Petrea Kyrintzis în cartea sa de debut, se desprinde o stare de încordare cuplată cu pasiune, care îi va uimi și bucura pe cititori. Cea mai așteptată poveste de dragoste, plină de intrigi și imprevizibil se lansează la Velvet Story. Dar, înainte de toate, să cunoaștem mai multe despre autoare și despre „Anthos”.

„O amintire...

Amalia Smith simte în adâncul sufletului toată iubirea pe care i-o poartă bărbatului din fața ei, chiar dacă amintirile îi sunt învăluite în ceață. Prezența și privirea lui o răscolesc, îi provoacă fiori de plăcere, dar nu poate să nege și senzația de teamă. Atracția lor are puterea să șteargă orice urmă de durere, însă nu se pot ascunde de întunericul secretelor lui.

Un sacrificiu...

Presimțirea că Robert Walsh se ferește să îi arate toate fețele adevărului se adeverește când Amalia descoperă umbrele trecutului. Impunător și rece într-o clipă, seducător și pasional într-alta, Robert ar face imposibilul pentru a o feri din calea pericolului. Dar în final, cine se va sacrifica pentru iubirea lor? Lumea le este dușman, Congregația își cere prețul, regulile nu pot fi încălcate.

Un secret...

Detectivul Jake Carter este nevoit să își împartă atenția între rezolvarea unui caz major și cel al dispariției femeii pe care o iubește. Puțin are să știe că în inima tuturor conflictelor se află o singură persoană, iar viața lui se va schimba. În joc nu este doar simpla prindere a infractorului, ci și soarta persoanelor dragi.”

Spune-ne câteva cuvinte despre tine și cum te-ai hotărât să scrii prima ta carte.

Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre mine, dar voi încerca. Am studiat Facultatea de Științe Politice și masterul în același domeniu, sunt din Constanța, dar prefer muntele, și mi-am descoperit de curând pasiunea de a scrie.

Mă consider o fată simplă, dar foarte norocoasă. Am crescut înconjurată de o familie iubitoare, cărți și multe avioane, tatăl meu fiind “responsabil” pentru asta. O dorință de-a mea ar fi să pilotez un Airbus, bineînțeles pe simulator.

Cartea am scris-o în plină pandemie și am făcut-o în urma unui vis. Am simțit că asta trebuie să fac și că aceasta este menirea mea. A fost un sentiment pe care încă nu mi-l pot explica, însă, mi-am urmat instinctul și mă bucur că am făcut-o.

De unde a pornit ideea cărții „Anthos”? Ce te-a inspirat?

Când am scris prima pagină, nu am știut exact unde va duce întreaga poveste. Aveam o cu totul altă imagine în cap. Am știut doar că misterul trebuie să primeze. Nu voiam doar o altă poveste clasică. M-au inspirat toate cărțile de dragoste citite până acum, inclusiv părțile lor întunecate. M-au inspirat întâmplările din viața mea, dar și omul pe care îl iubesc. „Anthos” a fost creată pentru că încă nu am citit acea poveste de iubire pe care s-o trăiesc intens până la final.

Ce vor descoperi cititorii în povestea din „Anthos”?

Din punctul meu de vedere, „Anthos” este un carusel de evenimente. Când crezi că totul s-a liniștit și lucrurile intră pe un făgaș normal, apar alte secrete și intrigi. Persoanele care „au gustat” până acum din poveste au putut spune un singur cuvânt: ”Wow!”. Așa că îi voi lăsa pe cititori să descopere mai multe.

Ce reprezintă titlul cărții, dar și ce înseamnă pentru tine acest cuvânt?

Anthos înseamnă floare în limba greacă. Iubesc florile și Grecia din tot sufletul, acest cuvânt fiind unul dintre primele pe care le-am învățat. Din prima clipă în care l-am auzit, am simțit că va avea un rol special în viața mea. Mi-a plăcut enorm cum sună, mi se pare că are o notă de mister. Întreaga poveste am construit-o pornind de la acest cuvânt. Conexiunea o veți afla în curând.

Cum ai descrie în câteva cuvinte personajele principale și relația lor?

Amalia este o femeie care, în ciuda faptului că nu a avut o viață ușoară, a luptat pentru a-și depăși condiția și și-a urmat visul de a face carieră în domeniul dorit. Este inteligentă, sensibilă, dar și o femeie care își impune punctul de vedere.

Robert are o personalitate complexă, venind din trecut cu un bagaj de experiențe traumatizante. Este un bărbat dur, cerebral și lipsit de orice urmă de sensibilitate (sau cel puțin asta crede el). Relația dintre cei doi este una plină de neprevăzut. Îi leagă o pasiune nebună, o dragoste mistuitoare, însă este, de asemenea, o relație care le pune viața în pericol amândurora.

Spune-ne puțin despre procesul de scriere. Cât timp ți-a luat să finalizezi cartea?

Aici aș vrea să-i mulțumesc prietenului meu, pentru că în cele trei luni, timp în care am scris cartea, el mi-a fost un adevărat sprijin. Ziua mea începea la ora șase dimineața, cu o cană de cafea, și nu mă ridicam din fața laptopului până seara. Trebuia să fiu acolo, în poveste, să scriu, oricât de puțin, altfel nu aveam liniște. În general, ideile îmi veneau fără a fi forțate într-un fel, dar au fost și zile în care mă plafonam. Documentarea a jucat un rol foarte important, deoarece locurile unde se petrece acțiunea necesitau o descriere care să le redea frumusețea cât mai aproape de realitate.

Scriind „Anthos”, am trecut prin toate stările. Am plâns, am râs, m-am întristat sau m-am bucurat. De aceea spun că este o carte scrisă cu sufletul. Și cel mai important, nu am renunțat nicio clipă, oricât de greu mi-a fost uneori.

Ce autori te influențează și inspiră și cum se vede acest lucru în stilul tău de scriere?

Dintotdeauna mi-au plăcut thrillerele, cărțile care să mă țină cu sufletul la gură. De la Dan Brown am învățat cum să duci mintea cititorului către piste false, Agatha Christie este genială în menținerea suspansului, iar din povestea lui Alex Michaelides, “Pacienta tacută”, am preluat ideea îmbinării a două povestiri care aparent nu au nicio legătură una cu cealaltă.

Cum arată o zi din viața ta de scriitor?

Consider că mai am multe de învățat până să ajung la nivelul de scriitor în adevăratul sens al cuvântului, însă apelativul mă onorează. Ziua mea nu diferă cu mult față de cea a unui om obișnuit. Singura diferență constă în faptul că întotdeauna îmi fac timp pentru a scrie, a citi sau a mă documenta. O zi fară să aștern puțin din sufletul meu pe hârtie este una pierdută pentru mine.

Ce pregătești în continuare?

Am în lucru încă două cărți care fac parte din universul „Anthos”. Pregătesc o surpriză de Crăciun și deja mi-am făcut planul pentru o altă carte, care nu are legatură cu „Anthos”. Ceea ce pot spune este că îmi doresc să mă perfecționez, așadar vor urma povești cu finaluri neașteptate și cu multe răsturnări de situație. Am sprijinul unei edituri extraordinare și pe al unor oameni minunați, capabili și profesioniști și numele Velvet Story îmi face o bucurie imensă să îl pot rosti alături de al meu și cel al cărții mele.

A fost o plăcere să aflăm aceste detalii de culise despre tine, Elena Petrea Kyrintzis, și cartea ta. Îți mulțumim!

Mulțumirile se îndreaptă toate către voi. Fără echipa Velvet Story, care mă susține și m-a susținut de la început, nu aș fi „înflorit”.

Related products

Anthos

„Anthos” este acea povestea de dragoste de citit și de recitit :  intensă, unică, captivantă, memorabilă care exprimă mai mult decât o pot face, uneori, cuvintele.

Să simți că iubești un bărbat de care nu îți amintești? Crescută în orfelinat? Un alt bărbat ce o iubea și ar fi făcut orice sacrificiu pentru a o avea? El, cel mai puternic om de pe Planetă? Dragoste? Suferință? Trădare? Teorii ale conspirației? În mod cert această carte a fost scrisă cu mai multă pasiune decât oricine și-ar putea imagina.

45,00 lei Pret

Comments ()

Boxed:

Sticky Add To Cart

Font: